Curtea de Justiție a Uniunii Europene urmează de mai mulți ani o politică de mediu ambițioasă care vizează respectarea celor mai exigente norme în materie de dezvoltare durabilă și de conservare a mediului.

La fel ca în fiecare an, instituția prezintă evoluția celor mai recenți indicatori de care dispune, și anume cei din anul 2019. În ceea ce privește anul 2020, acesta va fi un an special ținând seama de incidența activității la domiciliu generalizate asupra impactului de mediu al instituției. Acest aspect va fi prezentat cu ocazia Panoramei 2021.

Derularea proiectelor imobiliare ale instituției, precum și gestionarea cotidiană a mijloacelor și a instrumentelor puse la dispoziția sa sunt animate de preocuparea constantă a respectării mediului, pentru care stă mărturie obținerea înregistrării EMAS (Eco‑Management and Audit Scheme) din anul 2016.

Înregistrarea EMAS, creată printr‑un regulament european și conferită organizațiilor care îndeplinesc condiții stricte legate de politica lor de mediu și de eforturile lor în favoarea conservării mediului și a dezvoltării durabile, constituie astfel o recunoaștere deplină a angajamentului ecologic al Curții și a înaltelor performanțe de mediu atinse.

În declarația sa de mediu anuală, Curtea întocmește un bilanț detaliat al performanțelor de mediu și al proiectelor ecologice actuale și viitoare în cadrul instituției.

Printr‑un modul de formare online, Curtea se adresează tuturor nou‑veniților pentru a‑i informa cu privire la aspectele de mediu ale activității lor zilnice, sugerând adoptarea unor obiceiuri corecte în ceea ce privește informatica și birotica, utilizarea energiei și a apei și tratarea deșeurilor, precum și deplasările lor.

Printre acțiunile concrete, Curtea și‑a stabilit ca obiectiv eliminarea în totalitate a sticlelor de plastic de unică folosință din sălile de ședințe, de deliberare și de reuniuni în cursul anului: începând cu luna noiembrie 2020, Curtea a încetat să le mai comande.

Aplicația „e-Curia” pentru schimbul de documente judiciare între reprezentanții părților și instanțele Uniunii are un impact pozitiv asupra mediului. Cu titlu de exemplu, dacă toate paginile actelor de procedură transmise Curții de Justiție și Tribunalului prin e‑Curia în anul 2020 (peste 1 300 000 de pagini) ar fi fost depuse în format hârtie împreună cu seriile lor de copii, aceasta ar fi generat producerea unor documente corespunzătoare mai multor tone de hârtie, care, în plus, ar fi trebuit să fie transportate fizic până la Luxemburg.

  • Colectarea capacelor din plastic moale
  • Reducerea plasticului de unică folosință
  • Creșterea numărului de locuri de parcare pentru biciclete
  • Participare la săptămâna europeană a mobilității:„conferință de prânz” cu privire la „mobilitatea durabilă” (prin videoconferință)–CO2
  • Colectarea deșeurilor organice pentru producerea biogazului
  • Reducerea deșeurilor „Birouri și restaurante” −8,6 % kg/ENI în 2019
  • Reducerea consumului de apă −5,5 % m³/ENI în 2019
  • Reducerea consumului de hârtie −17,6 % kg/ENI în 2019
  • Reducerea consumului de energie electrică −10,6 % kwh/ENI în 2019
  • 2958 m² de celule fotovoltaice pentru o producție de aproape 356 761 kwh în 2019, echivalentă cu nevoile anuale de energie electrică a 65 de familii
  • Reducerea emisiilor de carbon

Echivalentul normă întreagă (ENI) este o unitate care permite efectuarea unei măsurări a activității profesionale independent de disparitățile în ceea ce privește numărul de ore de muncă pe săptămână ale fiecărui agent, având în vedere diferite formule de muncă. Indicatorii de mediu pentru apă, deșeuri, hârtie și electricitate corespund celor din anul 2019. Variațiile sunt evaluate în raport cu anul de referință 2015