Privire spre viitor

 
Start Scroll

În 2004, zece state membre noi au aderat la Uniunea Europeană. Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia și-au manifestat încrederea în construcția europeană. Două decenii mai târziu, sărbătorim alături de aceste state membre cea de a 20-a aniversare a aderării lor. Cea mai mare extindere pe care a cunoscut-o Uniunea, din punctul de vedere atât al populației, cât și al numărului de țări, ne-a deschis orizontul. Ea a conferit spațiului juridic comun al Uniunii o nouă față, îmbogățită de o nouă diversitate culturală și intelectuală. A constituit o provocare importantă pentru Uniune, având în vedere gradul de integrare atins de aceasta în anul 2004, pe de o parte, și varietatea economică, istorică și lingvistică a celor zece noi state membre, pe de altă parte. Această aderare a necesitat un efort major din partea lor și o determinare de nezdruncinat de a pune în aplicare reformele politice, economice și juridice necesare. La nivelul Curții, sosirea simultană a celor zece state membre a condus la schimbări profunde și de durată în ceea ce privește metodele de lucru.

Pentru a marca aniversarea acestui eveniment major, Curtea va organiza în luna mai 2024 un colocviu intitulat „Curtea celebrează 20 de ani de la aderarea a zece state la Uniunea Europeană: un nou moment constituțional pentru Europa", cu scopul de a evalua lecțiile învățate în urma extinderii și a consolidării integrării europene. Colocviul se va axa pe impactul extinderii din 2004, din punct de vedere politic, juridic și economic, atât pentru Uniunea însăși, cât și pentru cele zece noi state membre. Mai precis, colocviul va aborda contribuția celor zece noi state membre la dezvoltarea Uniunii ca „uniune de valori”, bazată pe valori comune precum democrația, statul de drept, drepturile fundamentale și respectarea minorităților.

Pe de altă parte, 2024 va fi anul de punere în aplicare a acordului politic obținut în 2023 în ceea ce privește transferul parțial al competenței preliminare de la Curtea de Justiție către Tribunal. Această punere în aplicare va implica, printre altele, modificarea regulamentelor de procedură ale Curții de Justiție și ale Tribunalului, precum și diverse ajustări ale modalităților de lucru ale celor două instanțe și ale funcționării cotidiene a instituției, cum ar fi adaptarea sistemelor informatice.

În plus, continuând transformarea digitală, instituția se adaptează la noile provocări și oportunități viitoare, în principal în domeniile inteligenței artificiale și securității cibernetice. Sunt dezvoltate și explorate noi instrumente, inclusiv cele bazate pe tehnicile inteligenței artificiale, cu scopul de a asista ambele jurisdicții pentru a-și îndeplini misiunea și de a optimiza astfel procesele judiciare. Utilizarea acestor instrumente trebuie să asigure controlul datelor și să se realizeze cu respectarea drepturilor fundamentale și a principiilor eticii. Pe de altă parte, Regulamentul 2023/2841, care urmărește să asigure un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în toate instituțiile Uniunii, are impact direct pentru Curte și implică în special instituirea unui cadru intern pentru gestionarea riscurilor legate de securitatea cibernetică, precum și evaluarea periodică a eficacității acestor măsuri ținând seama de evoluția riscurilor.

go to top