Activitatea judiciară

O operatoare de stație de metrou a solicitat în mod repetat angajatorului său să fie repartizată pe un post cu program de lucru fix. Cererea sa se întemeia pe necesitatea de a se ocupa de fiul ei, afectat de un handicap grav și de o invaliditate totală. Angajatorul a dispus în favoarea ei, cu titlu provizoriu, anumite amenajări ale condițiilor de muncă. Totuși, el a refuzat să confere acestor amenajări un caracter permanent. Operatoarea a contestat acest refuz, iar cauza a fost înaintată Curții de Casație italiene. Această instanță a sesizat Curtea de Justiție întrucât avea îndoieli cu privire la interpretarea dreptului Uniunii în materie de protecție împotriva discriminării indirecte a unui angajat care se ocupă de copilul său minor cu handicap grav, în condițiile în care nu este el însuși o persoană cu handicap. Curtea a răspuns afirmând că interzicerea discriminării indirecte pe motiv de handicap, potrivit Directivei-cadru privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, se extinde și la un angajat care este victimă a acesteia ca urmare a asistenței acordate copilului său afectat de un handicap.

Hotărârea din 11 septembrie 2025 în cauza Bervidi (C-38/24)

Legea daneză privind locuințele publice urmărește reducerea procentului de locuințe publice familiale în „zonele de transformare”. Aceste zone sunt caracterizate printre altele de faptul că proporția de „imigranți din țări neoccidentale și de descendenți ai acestora” a depășit 50 % în ultimii cinci ani. În temeiul acestei legi, o parte dintre contractele de închiriere pentru locuințele publice familiale situate în două zone rezidențiale din municipalitățile Slagelse și Copenhaga a fost reziliată sau urma să fie reziliată în curând. Instanța daneză sesizată cu litigii privind aceste rezilieri ridică problema dacă reglementarea în cauză constituie o discriminare directă sau indirectă pe baza originii etnice. Prin hotărârea sa, Curtea de Justiție a precizat situațiile care pot constitui o discriminare pe baza originii etnice. Curtea a subliniat că originea etnică se bazează pe mai mulți factori. Un criteriu luat în considerare în mod izolat, precum cetățenia sau țara nașterii, nu este suficient pentru a determina apartenența la un grup etnic. În vederea examinării unei eventuale discriminări directe, va reveni instanței naționale sarcina de a verifica dacă criteriul privind proporția imigranților și a descendenților acestora se bazează cu adevărat pe originea etnică a majorității locuitorilor din „zonele de transformare” și dacă, din acest motiv, sunt supuși unui tratament mai puțin favorabil, precum un risc crescut de reziliere anticipată a contractelor de închiriere. În cazul în care instanța națională constată o eventuală discriminare indirectă, ea va trebui să verifice dacă aceasta este totuși justificată. În acest sens, instanța națională ar trebui să se asigure în special că legea în discuție urmărește în mod proporțional un obiectiv de interes general și respectă mai ales dreptul fundamental la respectarea domiciliului.

Hotărârea din 18 decembrie 2025 în cauza Slagelse Almennyttige Boligselskab, Afdeling Schackenborgvaenge (C-417/23)

În două hotărâri, Curtea Constituțională a Poloniei a declarat că anumite dispoziții ale tratatelor, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiție, sunt contrare Constituției naționale și a calificat în mod expres jurisprudența Curții privind dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ca depășind competențele care i-au fost conferite (ultra vires). Considerând că aceste hotărâri nu respectă mai multe principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv supremația acestuia, Comisia a sesizat Curtea cu o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Poloniei. Curtea a admis acțiunea și a decis că Polonia nu și-a îndeplinit obligațiile ca urmare a încălcării de către Curtea Constituțională polonă a principiului protecției jurisdicționale efective, precum și a nerespectării de către aceasta a supremației, autonomiei, efectivității, aplicării uniforme a dreptului Uniunii și a efectului obligatoriu al hotărârilor Curții. Curtea a admis deopotrivă acțiunea Comisiei în măsura în care aceasta a vizat neregularități grave care au afectat numirea a trei judecători ai Curții Constituționale a Poloniei și a președintei acesteia, punând în discuție statutul acestei Curți Constituționale de instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită prin lege, în sensul dreptului Uniunii.

Hotărârea din 18 decembrie 2025 în cauza Comisia/Polonia (Controlul ultra vires al jurisprudenței Curții – Supremația dreptului Uniunii) (C-448/23)

În urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei în anul 2022, Uniunea Europeană a adoptat o serie de măsuri restrictive. În 2023, Consiliul Uniunii Europene a extins criteriile care permit vizarea persoanelor sau a entităților prin aceste măsuri. Un nou criteriu permite astfel înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale entităților care își desfășoară activitatea în sectorul IT rus și care dețin o licență acordată de Centrul pentru acordarea de licențe al Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB), certificarea și protecția secretelor de stat sau o licență de tip „arme și echipamente militare” eliberată de Ministerul Industriei și Comerțului din Rusia. Positive Group PAO, o societate rusă din domeniul securității cibernetice, deține o astfel de licență prin intermediul filialei sale și a fost inclusă pe lista entităților sancționate. Ea a solicitat anularea acestei includeri, dar Tribunalul i-a respins acțiunea. Tribunalul a considerat că criteriul utilizat este clar, previzibil din punct de vedere juridic și proporțional cu obiectivele urmărite, care constau în a exercita presiuni asupra Moscovei și a-i limita capacitatea de a desfășura acțiuni de război, inclusiv în domeniul informațiilor. Consiliul a putut, fără eroare, să considere că societatea trebuia vizată din cauza dependenței sale de o licență a FSB, chiar dacă aceasta este deținută de filiala sa.

Hotărârea din 10 septembrie 2025 în cauza Positive Group/Consiliul (T-573/23)

Unui resortisant al unei țări terțe i se poate respinge cererea de protecție internațională printr-o procedură accelerată la frontieră atunci când țara sa de origine este desemnată drept „sigură” de către un stat membru. Curtea a precizat că această desemnare poate fi efectuată printr-un act legislativ, cu condiția ca acesta să poată face obiectul unui control jurisdicțional efectiv. Sursele de informare pe care se bazează această desemnare trebuie să fie accesibile solicitantului și instanței naționale. Totuși, un stat membru nu poate include o țară în lista țărilor de origine sigure dacă aceasta nu oferă o protecție suficientă întregii populații.

Hotărârea din 1 august 2025 în cauzele conexate Alace și Canpelli (C-758/24 și C-759/24)

Doi solicitanți de azil în Irlanda au fost obligați să trăiască în condiții nedemne după ce statul a invocat saturarea centrelor sale pentru a refuza să le ofere cazare. Curtea a considerat că acest tip de refuz, chiar în contextul unui aflux masiv și imprevizibil de solicitanți de protecție internațională, constituie o încălcare gravă a dreptului Uniunii și poate angaja răspunderea statului. Curtea a amintit că statele membre sunt obligate, în temeiul Directivei privind primirea, să garanteze solicitanților de protecție internațională condiții de primire care să asigure un nivel de trai adecvat fie printr-o locuință, un ajutor financiar, tichete sau o combinație a acestor forme de sprijin pentru o viață demnă.

Hotărârea din 1 august 2025 în cauza The Minister for Children, Equality, Disability, Integration and Youth ș.a. (C-97/24)

Un bărbat originar din Irak a solicitat azil în Grecia, invocând un risc real pentru viața lui. Cererea sa a fost respinsă, iar calea de atac a fost considerată „vădit nefondată” numai pentru că nu s-a prezentat în persoană în fața comisiei competente. Legislația elenă prevedea, astfel, o prezumție automată privind o cale de atac abuzivă într‑un asemenea caz. Curtea a statuat că această normă încalcă dreptul Uniunii: cerința de a se prezenta în persoană pentru ca acea cale de atac să fie examinată este disproporționată, în condițiile în care aceasta servește doar la verificarea prezenței persoanei interesate, iar nu la ascultarea sa efectivă. Grecia ar fi trebuit să ofere alte soluții mai puțin constrângătoare, cum ar fi reprezentarea de către un avocat, prezentarea pe plan local sau o simplă dovadă de prezență, pentru a garanta un acces real la o cale de atac efectivă.

Hotărârea din 3 iulie 2025 în cauza Al Nasiria (C-610/23)

O întreprindere germană vindea un supliment alimentar pe bază de șofran și suc de pepene, afirmând că îmbunătățea starea de spirit și reducea stresul și epuizarea. O asociație a contestat această practică publicitară în fața instanțelor, apreciind că era vorba despre mențiuni de sănătate contrare dreptului Uniunii. Curtea de Justiție a statuat că, atât timp cât Comisia nu a finalizat examinarea științifică a mențiunilor de sănătate referitoare la substanțele vegetale și nu le-a înscris pe listele oficiale, aceste mențiuni nu pot fi utilizate în publicitate, cu excepția cazului în care beneficiază de un regim tranzitoriu, ceea ce nu este cazul în speță.

Hotărârea din 30 aprilie 2025 în cauza Novel Nutriology (C-386/23)

În anul 2019, societatea italiană Nero Lifestyle a formulat la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) o cerere de înregistrare pentru marca verbală NERO CHAMPAGNE. Comité interprofessionnel du vin de Champagne și Institut national de l’origine et de la qualité s-au opus cererii respective. Acestea au susținut că marca putea să profite în mod abuziv de reputația produselor AOP Champagne a căror protecție oferă o garanție de calitate datorată provenienței lor geografice. Opoziția a fost respinsă în parte de EUIPO, iar organismele profesionale au sesizat Tribunalul. În hotărâre, Tribunalul a anulat decizia EUIPO și a admis opoziția. Astfel, cererea de înregistrare a mărcii NERO CHAMPAGNE a fost respinsă.

Hotărârea din 25 iunie 2025 în cauza Comité interprofessionnel du vin de Champagne și INAO/EUIPO – Nero Lifestyle (NERO CHAMPAGNE) (T-239/23)

Cubul Rubik nu poate fi protejat ca marcă a Uniunii: Tribunalul a confirmat anularea mărcilor înregistrate pentru acest puzzle celebru tridimensional. EUIPO a apreciat că forma cubului, structura sa de tip caroiaj și diferențierea fețelor corespundeau unor elemente tehnice indispensabile funcționării sale, ceea ce făcea imposibilă protejarea lor prin dreptul mărcilor. Spin Master, titularul mărcilor în discuție, susținea că anumite elemente, în special culorile, nu erau tehnice. Tribunalul a respins aceste argumente, explicând că culorile nu sunt decât un detaliu secundar care servește la diferențierea fețelor și că esența formei – pătratele, structura de tip caroiaj și diferențierea fețelor – răspunde unei necesități tehnice: permite rotația și identificarea elementelor puzzle-ului. Întrucât toate caracteristicile esențiale ale cubului sunt legate de funcția sa, acestea nu pot fi protejate ca o marcă și, prin urmare, deciziile EUIPO au fost confirmate.

Hotărârea din 9 iulie 2025 în cauzele Spin Master Toys UK/EUIPO – Verdes Innovations (Forma unui cub cu fețe care au o structură de tip caroiaj) (T-1170/23-T-1173/23)

Tribunalul a anulat deciziile EUIPO care decăzuseră Ferrari din drepturile sale asupra mărcii verbale TESTAROSSA pentru automobile, piese de schimb, accesorii și modele reduse, după ce oficiul a apreciat că marca nu făcuse obiectul unei utilizări serioase între anii 2010 și 2015. Tribunalul a constatat că, chiar dacă modelul Testarossa nu mai era fabricat din 1996, autovehicule de ocazie fuseseră vândute în perioada în cauză de concesionarii și de distribuitorii autorizați, iar această utilizare, însoțită de serviciul de certificare furnizat de Ferrari, a constituit o utilizare serioasă a mărcii cu consimțământul implicit al constructorului. Tribunalul a statuat de asemenea cu privire la piesele de schimb și la accesorii, a căror origine fusese verificată în cadrul serviciului de certificare. În ceea ce privește modelele la scară redusă, Tribunalul a reținut că marca fusese utilizată de terți cu mențiunea „produs oficial sub licență Ferrari”, ceea ce a garantat originea comercială a jucăriilor și a demonstrat o utilizare serioasă efectuată cu consimțământul implicit al Ferrari. Astfel, Tribunalul a concluzionat că Ferrari menținuse într-adevăr utilizarea mărcii TESTAROSSA pentru toate produsele în cauză.

Hotărârea din 2 iulie 2025 în cauzele Ferrari/EUIPO – Hesse (TESTAROSSA) (T-1103/23-T-1104/23)

Apple reține un comision din prețul de vânzare a aplicațiilor terțe vândute pe platforma sa App Store. În opinia a două fundații neerlandeze care apără interesele colective ale unei pluralități de utilizatori neidentificați, dar identificabili de dispozitive Apple, aceste comisioane sunt excesive, iar acești utilizatori suferă un prejudiciu. Ele au denunțat comportamentul anticoncurențial al Apple și au sesizat instanțele neerlandeze în acest sens. Apple contestă însă competența instanței neerlandeze, întrucât fapta prejudiciabilă invocată nu s-ar fi produs în Țările de Jos și, mai precis, în Amsterdam. Sesizată cu întrebări în acest context, Curtea de Justiție a arătat că App Store în cauză este special conceput pentru piața neerlandeză. Prejudiciul despre care se pretinde că a fost suferit cu ocazia achizițiilor efectuate în acest spațiu virtual se poate materializa, așadar, pe teritoriul respectiv, și aceasta independent de locul în care se aflau utilizatorii vizați la momentul achiziției. Instanța neerlandeză este, așadar, competentă internațional și teritorial.

Hotărârea din 2 decembrie 2025 în cauza Stichting Right to Consumer Justice și Stichting App Stores Claims (C-34/24)

O fostă conducătoare a ETA, deja condamnată în Franța la 20 de ani de închisoare pentru fapte legate de terorism, este urmărită penal în Spania pentru același atentat săvârșit în anul 1997, ceea ce ar putea duce la o pedeapsă totală de cel puțin 50 de ani, fără limită legală. Sesizată de o instanță spaniolă cu privire la aplicarea principiului ne bis in idem, Curtea de Justiție a amintit că nicio persoană nu poate face obiectul urmării penale de două ori în Uniune pentru aceleași fapte, chiar dacă încadrarea juridică diferă de la un stat la altul. Revine instanței spaniole să verifice dacă faptele judecate în Franța sunt identice din punct de vedere material cu cele pentru care persoana este urmărită penal în Spania.

Hotărârea din 11 septembrie 2025 în cauza MSIG (C-802/23)

O femeie a descoperit că un anunț fals publicat pe site-ul românesc www.publi24.ro afirma că aceasta oferea servicii sexuale și conținea fotografii și numărul ei de telefon utilizate fără consimțământul său. Russmedia Digital, operatorul site-ului, a retras anunțul într-o oră, dar acesta fusese deja copiat pe alte site-uri. După ce a obținut despăgubiri în primă instanță, iar ulterior această societate a fost exonerată în apel pentru motivul că nu era decât un simplu furnizor de servicii de stocare-hosting, femeia respectivă a sesizat Curtea de Apel Cluj, care a solicitat Curții de Justiție să se pronunțe cu privire la obligațiile care revin unei piețe online în raport cu Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD). Curtea a statuat că operatorul unei piețe online are calitatea de operator în ceea ce privește datele cu caracter personal cuprinse în anunțurile publicate pe platforma sa și trebuie, înainte de orice publicare, să identifice anunțurile care conțin date sensibile, să verifice identitatea sau consimțământul explicit al persoanei vizate și să refuze publicarea în lipsa acestui consimțământ. De asemenea Curtea a precizat că operatorul trebuia să implementeze măsuri tehnice pentru a împiedica copierea ilegală a anunțurilor sensibile pe alte site-uri și că nu putea invoca exonerarea de răspundere prevăzută de Directiva privind comerțul electronic pentru a se sustrage obligațiilor impuse de RGPD.

Hotărârea din 2 decembrie 2025 în cauza Russmedia Digital și Inform Media Press (C-492/23)

O asociație a contestat în fața autorității franceze de protecție a datelor cu caracter personal obligația impusă clienților SNCF Connect de a indica „Domnul” sau „Doamna” la momentul unei achiziții online, apreciind că această colectare a datelor referitoare la identitatea de gen nu era necesară în raport cu Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD). Curtea de Justiție a amintit că numai datele strict necesare pot fi colectate și că prelucrarea este legală numai dacă este indispensabilă pentru executarea unui contract sau justificată de un interes legitim clar explicat. În sfârșit, Curtea a precizat că această prelucrare nu poate fi justificată de interesul legitim dacă acesta nu este anunțat, dacă depășește strictul necesar sau dacă riscă să aducă atingere drepturilor fundamentale, în special în materie de discriminare pe criterii de gen. Colectarea de date referitoare la titlul clienților nu este indispensabilă în mod obiectiv, în special atunci când are ca scop personalizarea comunicării comerciale.

Hotărârea din 9 ianuarie 2025 în cauza Mousse (C-394/23)

Unei cliente austriece i s-a refuzat un contract de telefonie la 10 euro pe lună după ce o societate privată a considerat, în mod complet automatizat, că aceasta nu avea bonitate. Justiția austriacă a constatat că societatea respectivă nu a respectat Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD), întrucât nu a explicat cum fusese luată decizia sa. Curtea de Justiție a apreciat că persoana vizată are dreptul la o explicație inteligibilă atunci când datele sale cu caracter personal sunt prelucrate: trebuie să se indice datele care au fost utilizate și modul în care acestea au influențat rezultatul, arătând eventual ce s-ar fi schimbat dacă anumite date ar fi variat. Întreprinderea nu se poate prevala de secretul comercial pentru a refuza furnizarea acestor informații; în cazul în care se invocă un astfel de secret, revine instanței sau autorității de supraveghere sarcina de a decide până unde poate fi acordat accesul.

Hotărârea din 27 februarie 2025 în cauza Dun & Bradstreet Austria (C-203/22)

Domnul Philippe Latombe, un cetățean francez, a solicitat anularea deciziei Comisiei Europene care autorizează transferul de date cu caracter personal din Uniunea Europeană către Statele Unite. În opinia sa, sistemul american nu oferea o protecție suficientă, în special din cauza lipsei de independență a „Data Protection Review Court” (DPRC) și a colectării în masă a datelor de către serviciile de informații americane. Tribunalul a respins acțiunea. Acesta a considerat că Statele Unite și-au consolidat cadrul juridic în materie de protecție a datelor de la adoptarea noului decret prezidențial din anul 2022 și că DPRC dispune de garanții suficiente de independență. Astfel, judecătorii pot fi revocați numai pentru motive întemeiate, iar activitatea lor nu poate fi influențată de autoritățile de informații. Tribunalul a considerat de asemenea că colectarea în masă a datelor nu este contrară dreptului Uniunii din moment ce DPRC asigură un control judiciar a posteriori. Pe de altă parte, Comisia Europeană va rămâne ținută să supravegheze în mod continuu respectarea acestui cadru și va putea suspenda decizia în cazul în care protecția oferită de sistemul american se reduce.

Hotărârea din 3 septembrie 2025 în cauza Latombe/Comisia (T-553/23)

Tribunalul a obligat Comisia Europeană la plata a 400 de euro cu titlu de despăgubiri unui cetățean german ale cărui date cu caracter personal fuseseră transferate către Statele Unite atunci când s-a înscris la un eveniment pe site-ul internet al Conferinței privind viitorul Europei. Prin utilizarea opțiunii „conectați-vă cu Facebook” pe EU Login, adresa IP a persoanei interesate fusese transmisă Meta Platforms fără o garanție adecvată și nebazându-se pe vreo decizie privind caracterul adecvat al nivelului de protecție aplicabile la momentul respectiv. Tribunalul a considerat că acest transfer trebuia imputat Comisiei, care nu a respectat niciuna dintre condițiile prevăzute de dreptul Uniunii pentru trimiterea de date către o țară terță. Acesta a recunoscut existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor și a unui prejudiciu moral legat de incertitudine în ceea ce privește prelucrarea datelor, ceea ce angajează răspunderea extracontractuală a Uniunii.

Hotărârea din 8 ianuarie 2025 în cauza Bindl/Comisia (T-354/22)

Grecia este condamnată pentru neexecutarea unei hotărâri din 2014 care îi impunea să pună capăt utilizării unui depozit de deșeuri situat în parcul național maritim Zakynthos, habitat protejat al țestoasei „Caretta-Caretta”. În pofida schimburilor de corespondență cu Comisia în perioada 2014-2023, depozitul de deșeuri nu a fost închis sau amenajat în conformitate cu directivele europene privind deșeurile și a continuat să primească deșeuri până la sfârșitul anului 2017. Constatând această neîndeplinire persistentă a obligațiilor, Curtea a aplicat Greciei o penalitate cu titlu cominatoriu de 12 500 de euro pe zi de întârziere până la executarea completă a hotărârii, precum și o sumă forfetară de 5,5 milioane de euro, ca urmare a gravității și a duratei încălcării, a riscurilor sale pentru sănătate și pentru mediu și a încălcărilor repetate ale Greciei în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.

Hotărârea din 9 octombrie 2025 în cauza Comisia/Grecia (Executarea hotărârii privind depozitul de deșeuri Zakynthos) (C-368/24)

O ziaristă de la The New York Times a solicitat Comisiei Europene să acorde accesul la mesajele dintre președinta Ursula von der Leyen și președintele-director general al Pfizer, apreciind că aceste mesaje au fost utilizate în cadrul negocierilor privind achiziționarea de vaccinuri împotriva Covid-19. Comisia a respins cererea, afirmând că nu deținea aceste mesaje. Totuși, Tribunalul a constatat că explicațiile date erau vagi și oscilante, iar Comisia nu a indicat în mod clar unde și în ce mod căutase documentele respective, nici dacă mesajele fuseseră șterse sau pierdute. În plus, jurnalista a furnizat elemente credibile care arătau că, foarte probabil, astfel de schimburi au avut loc. Tribunalul a apreciat că o instituție europeană nu se poate limita la a nega că deține documente fără dovezi serioase, mai ales în cazul unor decizii publice atât de importante. Prin urmare, acesta a anulat decizia Comisiei de a refuza accesul la documente.

Hotărârea din 14 mai 2025 în cauza Stevi și The New York Times/Comisia (T-36/23)