Istoricul clădirilor

 
În 1952, în ciuda faptului că se vorbea ca orașele Liège sau Bruxelles să găzduiască sediul instituțiilor CECO, orașul Luxemburg a fost ales în cele din urmă cu titlu provizoriu. În ceea ce privește Curtea, această alegere a rămas definitivă cu ocazia Consiliului de la Edinburgh din 1992, unde sediile instituțiilor au fost stabilite în mod definitiv.

În anul 1952, guvernul luxemburghez a pus la dispoziția Curții Vila Vauban, situată în mijlocul Parcului Municipal din Luxemburg, precum și alte două clădiri pentru a primi cei 57 de membri ai personalului.

A Villa Vauban 1952-1959

În anul 1959, guvernul luxemburghez a propus Curții o clădire aparținând episcopiei din Luxemburg, situată pe Côte d’Eich, suficient de mare pentru a găzdui toate serviciile sale.

Côte d'Eich 1959-1972

Cu toate acestea, creșterea personalului, aspect comun tuturor instituțiilor comunitare, în special în vederea primei extinderi a Comunităților Europene, prevăzută pentru 1973, a determinat Luxemburgul să amenajeze platoul Kirchberg pentru a găzdui toate instituțiile în același loc. Pe acest platou sunt construite clădirile definitive ale Curții.

În anul 1972, cu un efectiv de 223 de persoane, Curtea s-a mutat în Palat, construit special pentru ea de statul luxemburghez pe platoul Kirchberg.

Acest Palat, proiectat de arhitecții belgieni Jamagne și Vander Elst, precum și de arhitectul luxemburghez Conzemius, a fost inaugurat la 9 ianuarie 1973, permițând astfel membrilor Curții și personalului acesteia să dispună de spații adecvate pentru a lucra.

Palatul în anul 1973

Creșterea numărului de angajați ai instituției a condus, încă din 1979, la saturarea spațiilor acestuia. Pentru a face față, au trebuit să fie închiriate birouri în clădirile celorlalte instituții europene. Nevoile Curții au crescut însă și mai mult odată cu aderarea Greciei (1981), Spaniei, Portugaliei (1986), Austriei, Finlandei și Suediei (1995), precum și cu ocazia creării Tribunalului de Primă Instanță (1989). Tot mai numeroase, efectivele au crescut de la 626 în 1988 la 837 în 1994.

Din acest motiv, între 1985 și 1994 au fost construite trei anexe la Palat, proiectate de arhitecții luxemburghezi Fritsch, Herr și Huyberechts, precum și de arhitectul italian Paczowski: clădirea „Erasmus” (inaugurată la 5 octombrie 1988), clădirea „Thomas More” (inaugurată la 12 februarie 1993) și, în cele din urmă, clădirea „Themis” (inaugurată la 15 septembrie 1994).

Prezența azbestului în Palat a condus la evacuarea acestuia în 1999. Pentru nevoile serviciilor lingvistice (din 1999 până în 2019) Curtea a fost nevoită din nou să recurgă la alte clădiri pentru a găzdui întregul personal, printre altele la o clădire prefabricată, denumită „Clădirea T”.

Clădirea „T”

În paralel cu lucrările de eliminare a azbestului din Palat și date fiind nevoile rezultate din extinderea de mare amploare preconizată pentru anul 2004, Curtea și autoritățile luxemburgheze au lansat un proiect de construcție ambițios.

Acest nou proiect coincidea cu o schimbare de politică a Uniunii față de clădirile sale. Până atunci, clădirile fuseseră puse la dispoziție de țara gazdă; în cazul Curții, de autoritățile luxemburgheze. Asemenea celorlalte instituții, se prevede că Curtea va dobândi proprietatea asupra tuturor sediilor sale. Curtea s-a angajat în consecință să devină proprietara clădirilor sale potrivit unui sistem de închiriere-cumpărare.

La cererea autorităților luxemburgheze, arhitectul francez Dominique Perrault a elaborat un proiect centrat pe Palatul renovat și un spațiu deschis publicului, unde sunt instalate în prezent sălile de ședință. În jurul acestuia sunt construite un „inel” dreptunghiular, rezervat cabinetelor membrilor Curții de Justiție, două turnuri pentru găzduirea serviciilor instituției și o galerie care conectează toate clădirile complexului, ce fac parte, de asemenea, din noul proiect arhitectural.

Lucrările de construcție a acestui proiect au început la sfârșitul anului 2003. La 1 mai 2004, zece noi state se alăturau Uniunii Europene. Sosirea personalului acestor zece noi state membre a făcut necesară o nouă organizare logistică: din nou, erau inevitabile închirierea provizorie a unei alte clădiri externe complexului și o extindere a clădirii T (denumită „T 2”) pentru a primi acolo juriștii-lingviști din noile state membre.

Renovarea Palatului și construirea Inelului, a Galeriei și a celor două turnuri au fost finalizate la sfârșitul anului 2008 și inaugurate la data de 4 decembrie a aceluiași an. Suprafața complexului a crescut astfel de la aproximativ 85 000 m² la aproape 200 000 m², numărul sălilor de ședință a crescut de la 5 la 11, iar numărul birourilor de la 1 000 la 2 200.

Inaugurarea acestor clădiri a permis Curții să renoveze clădirile Erasmus, Thomas More și Themis înainte de a le ocupa din nou începând cu anul 2013.

Între timp, extinderea Uniunii Europene cu România, cu Bulgaria (2007) și cu Croația (2013) a determinat o creștere a activității jurisdicționale a Curții, pe lângă creșterea numărului membrilor și a efectivelor sale [trei avocați generali suplimentari la Curtea de Justiție (2015) și dublarea progresivă a numărului membrilor Tribunalului începând cu anul 2016].

Pentru a face față acestei creșteri, lucrările de construcție a unui al treilea turn au început în primăvara anului 2016.

Cu cele 29 etaje și 118 metri înălțime, Turnul Rocca este cea mai înaltă clădire din Luxemburg.

Prin inaugurarea Turnului Rocca în septembrie 2019, toate serviciile Curții sunt din nou găzduite într-un singur complex imobiliar.