CURIA
rss
căutare avansată
Prezentare

   
  corner-tpi  
 

Componenţa

Competenţa

Procedura

Jurisprudenţa

   

 

up

Componenţa

vignette-tpi  

Tribunalul este compus din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru (45 de judecători în funcție la 8 iunie 2017). Judecătorii sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet însărcinat cu emiterea unui aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a și exercita funcţiile. Mandatul judecătorilor este de șase ani și poate fi reînnoit. Judecătorii îl aleg dintre ei pe președintele Tribunalului pentru o perioadă de trei ani. Aceștia numesc un grefier pentru o perioadă de șase ani.


Judecătorii își exercită funcţiile în deplină imparţialitate și independenţă. Spre deosebire de Curtea de Justiţie, Tribunalul nu dispune de avocaţi generali permanenţi. În mod excepţional, această funcţie poate fi încredinţată unui judecător.

Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din trei sau din cinci judecători sau, în anumite situaţii, de un judecător unic. De asemenea, Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră (15 judecători) atunci când dificultatea problemelor de drept sau importanţa cauzei justifică această măsură.

Președinţii camerelor compuse din cinci judecători sunt aleși dintre judecători pentru o perioadă de trei ani. Tribunalul dispune de o grefă proprie, însă recurge la serviciile administrative și lingvistice ale Instituției pentru alte nevoi.

 

up

Competenţa

Tribunalul are competența de a judeca:

  • acţiuni introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene ale căror destinatare sunt sau care le privesc în mod direct și individual (este vorba, de exemplu, de o acțiune formulată de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i s a aplicat o amendă), precum și împotriva actelor normative care îi privesc direct și care nu presupun măsuri de executare sau, de asemenea, împotriva abţinerii de a acţiona a acestor instituţii, organe, oficii sau agenții;
  • acțiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
  • acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecție comercială („dumping") și la actele prin care Consiliul exercită competențe de executare;
  • acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de insituțiile sau de organele, de oficiile ori de agențiile Uniunii Europene sau de agenții acestora;
  • acțiuni care se întemeiază pe contrate încheiate de Uniunea Europeană în care se prevede în mod expres competența Tribunalului;
  • acțiuni în domeniul proprietății intelectuale îndreptate împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și împotriva Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP);
  • litigii între instituțiile Uniunii Europene și personalul acestora privind raporturile de muncă, precum și sistemul de asigurări sociale.

Deciziile Tribunalului pot fi atacate în termen de două luni cu recurs, limitat la chestiuni de drept, la Curtea de Justiție.

La 31 decembrie 2016, cauzele pendinte se repartizau după cum urmează: 51 % acțiuni directe; 30 % cauze privind proprietatea intelectuală; 11% cauze privind funcția publică și 8 % recursuri și proceduri speciale.

up

Procedura

Tribunalul dispune de propriul său regulament de procedură. În principiu, procedura cuprinde o fază scrisă și o fază orală. O cerere introductivă redactată de un avocat sau de un agent adresată grefei declanșează procedura. Aspectele principale ale acţiunii sunt publicate într-o comunicare, în toate limbile oficiale, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Cererea introductivă este comunicată de către grefier părţii adverse, care dispune de un termen de două luni pentru a depune un memoriu în apărare. În acțiunile directe, reclamantul are posibilitatea, în principiu, de a prezenta o replică într-un termen determinat la care pârâtul poate răspunde printr-o duplică.

Orice persoană care justifică un interes în soluţionarea unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului, precum și statele membre și instituţiile Uniunii pot interveni în procedură. Intervenientul depune un memoriu, prin care urmărește admiterea sau respingerea concluziilor uneia dintre părţi, la care părţile pot ulterior să răspundă.

Cu ocazia unei eventuale faze orale a procedurii are loc o ședinţă publică. În cadrul acesteia, judecătorii pot adresa întrebări reprezentanţilor părţilor. Judecătorul raportor rezumă într-un raport de ședinţă sumar starea de fapt expusă, argumentele fiecărei părţi și, dacă este cazul, argumentele intervenienţilor. Acest document este pus la dispoziţia publicului în limba de procedură.

Ulterior, judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către judecătorul raportor, iar hotărârea se pronunţă în ședinţă publică.

Procedura în fața Tribunalului este scutită de taxe. În schimb, onorariul avocatului, care are dreptul să își exercite profesia în faţa unei instanţe a unui stat membru și care trebuie să reprezinte partea, nu este în sarcina Tribunalului. Cu toate acestea, orice persoană poate solicita să beneficieze de asistenţă judiciară în cazul în care se află în imposibilitate de a face faţă cheltuielilor de judecată.

Procedura măsurilor provizorii

Introducerea unei acţiuni la Tribunal nu are ca efect suspendarea executării actului atacat. Cu toate acestea, Tribunalul poate să dispună suspendarea executării acestuia sau să prescrie alte măsuri provizorii. Președintele sau, dacă este cazul, vicepreședintele Tribunalului se pronunţă asupra unei astfel de cereri prin ordonanţă motivată.

Măsurile provizorii sunt acordate numai dacă sunt întrunite trei condiții:

  1. acţiunea principală nu trebuie să pară, la prima vedere, neîntemeiată;
  2. solicitantul trebuie să dovedească împrejurările care determină urgența măsurilor, în lipsa cărora ar suporta un prejudiciu grav și ireparabil,
  3. măsurile provizorii trebuie să țină seama de punerea în balanță a intereselor părților și a interesului general.

Ordonanţa are doar un caracter provizoriu și nu prejudecă fondul asupra căruia Tribunalul se pronunţă în acţiunea principală. De asemenea, aceasta poate fi atacată cu recurs la vicepreședintele Curţii de Justiţie.

Procedura accelerată

Această procedură permite Tribunalului să se pronunţe cu celeritate asupra fondului unui litigiu în cauze considerate ca prezentând o urgenţă deosebită. Procedura accelerată poate fi solicitată de reclamant sau de pârât. De asemenea, Tribunalul poate să decidă din oficiu judecarea cauzei potrivit procedurii accelerate.

Regimul lingvistic

Rubrică în curs de actualizare.

Schema procedurii

Rubrică în curs de actualizare.

up

Jurisprudenţa

 

Mediu și consumatori

Uniunea interzice comercializarea produselor derivate din focă, cu excepția cazului în care provin din forme de vânătoare desfășurate în mod tradițional de comunitățile inuite ca mijloc de asigurare a subzistenței. În anul 2013, Tribunalul a confirmat validitatea acestei interdicții. Tribunalul a considerat astfel că, având în vedere normele disparate adoptate de statele membre în domeniul comerțului cu produse derivate din focă, Uniunea avea dreptul de a armoniza normele de comercializare a acestor produse pentru a evita o perturbare a pieței, ținând seama în același timp de chestiunea bunăstării animalelor.

Inuit Tapiriit Kanatami/Comisia, T-526/10, 25 aprilie 2013

 

Pe teritoriul Uniunii Europene, organismele modificate genetic (OMG) nu pot fi comercializate decât dacă fac obiectul unei autorizații. În anul 2010, Comisia a autorizat comercializarea cartofului modificat genetic Amflora, după ce a primit un aviz științific din care rezulta că acest cartof nu prezenta riscuri nici pentru sănătatea umană, nici pentru mediu. Tribunalul a anulat, pentru viciu de procedură, autorizația emisă de Comisie, întrucât aceasta din urmă a omis să transmită proiectul de autorizare comitetelor competente.

Ungaria/Comisia, T-240/10, 13 decembrie 2013

 

Libera prestare a serviciilor

Potrivit dreptului Uniunii, evenimentele pe care un stat membru le consideră de o importanță majoră pentru societatea sa trebuie să poată fi difuzate nu numai la o televiziune cu plată, ci și la o televiziune gratuită. În anul 2011, Tribunalul a confirmat că un stat membru poate impune difuzarea la o televiziune gratuită a tuturor meciurilor de fotbal ale Campionatelor Mondial și European. Tribunalul a justificat această decizie prin dreptul la informație al publicului și prin necesitatea de a asigura un larg acces al publicului la difuzarea prin intermediul televiziunii a acestor evenimente.

FIFA/Comisia, T-385/07, 17 februarie 2011

 

Dreptul instituțiilor Uniunii Europene

În anul 2007, Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) a publicat un apel pentru exprimarea interesului în vederea recrutării de agenți contractuali ai instituțiilor europene. Aceste anunțuri erau redactate numai în limbile germană, engleză şi franceză. Tribunalul a anulat apelul pentru discriminare lingvistică, pentru motivul că publicarea sa în trei limbi împiedica anumiți candidați potențiali să ia cunoștință de apel și favoriza candidații germanofoni, anglofoni și francofoni.

Italia/Comisia, T-205/07, 3 februarie 2011

 

Mărci – Proprietate intelectuală și industrială

În anul 2012, Tribunalul a apreciat că semnul VIAGUARA nu putea fi înregistrat ca marcă comunitară pentru băuturi ca urmare a mărcii VIAGRA înregistrate pentru medicamente. Tribunalul a admis că băuturile și medicamentele sunt produse diferite, însă a apreciat că semnul VIAGUARA putea să obțină un profit necuvenit din renumele mărcii VIAGRA: astfel, consumatorul ar putea înclina să cumpere băuturile apreciind că poate regăsi calități asemănătoare celor ale medicamentului (creșterea libidoului, în special).

Viaguara/OAPI, T-332/10, 25 ianuarie 2012

 

Societatea Apple Corps, înființată de celebrul grup de rock „The Beatles”, s‑a opus înregistrării cuvântului „BEATLE” pentru aparate rulante electrice destinate persoanelor cu mobilitate redusă. Tribunalul i‑a dat dreptate, apreciind că prin cuvântul „BEATLE” se poate obține un profit necuvenit din renumele și din atracția durabilă ale mărcilor (THE) BEATLES deținute de Apple Corps. Astfel, persoanele cu mobilitate redusă ar putea fi atrase de imaginea foarte pozitivă de libertate, de tinereţe şi de mobilitate legată de mărcile Apple Corps.

You Q/OAPI, T-369/10, 29 martie 2012

 

În anul 2010, Monaco a dorit să obțină protecția în cadrul Uniunii Europene a mărcii internaționale „MONACO”, protecție care i‑a fost refuzată, printre altele, pentru servicii de divertisment, de sport și de cazare. Tribunalul a confirmat această decizie: termenul MONACO, ca urmare în special a notorietății familiei sale princiare, a organizării unui grand prix automobilistic de Formula 1 și a unui festival de circ, evocă un teritoriu geografic și are un caracter pur descriptiv al originii și al destinației geografice a serviciilor în cauză. Prin urmare, el nu poate fi protejat ca marcă a Uniunii Europene.

MEM/OAPI (MONACO), T-197/13, 15 ianuarie 2015

 

Concurență

În anul 2004, Comisia a aplicat Microsoft o amendă de 497 de milioane de euro, apreciind că această societate abuzase de poziția sa dominantă refuzând, timp de mulți ani, să divulge concurenților săi informații care să permită dezvoltarea și distribuirea unor soluții alternative și compatibile cu Windows. Tribunalul a confirmat amenda printr‑o hotărâre din 2007. În anul 2008, Comisia a aplicat Microsoft o penalitate cu titlu cominatoriu în cuantum de 899 milioane de euro pentru reticența sa în executarea deciziei din 2004 și în divulgarea către concurenții săi a informațiilor în cauză în termenul prevăzut și pentru o remunerație rezonabilă. Tribunalul a confirmat analiza Comisiei, însă a redus penalitatea la 860 de milioane de euro pentru a ține seama de faptul că Comisia autorizase Microsoft cu titlu tranzitoriu să continue să pună în aplicare anumite practici.

Microsoft/Comisia, T-201/04, 17 septembrie 2007, și T-167/08, 27 iunie 2012

 

În anul 2009, Comisia a aplicat două amenzi de câte 553 de milioane de euro societății germane E.ON și societății franceze GDF Suez. Comisia le reproșa acestora că au încheiat o înțelegere care interzicea fiecăreia să vândă pe teritoriul național al celeilalte gazul transportat din Rusia până în Germania și în Franța. Tribunalul a confirmat analiza Comisiei, dar a redus fiecare amendă la 320 de milioane de euro pentru a ține seama de o eroare a Comisiei cu privire la durata înțelegerii (care a durat un an mai puțin decât ceea ce afirma Comisia).

E.ON Energie AG/Comisia, T-360/09, și GDF Suez/Comisia, T-370/09, 29 iunie 2012

 

Societățile de gestiune colectivă gestionează drepturile de autor referitoare, printre altele, la operele muzicale. Ele acordă apoi utilizatorilor comerciali interesați dreptul de exploatare a operelor, în schimbul unei remunerații. În anul 2008, Comisia a considerat că 24 de societăți de acest tip au restrâns concurența prin limitarea la teritoriul lor național a licențelor acordate pentru exploatarea anumitor opere muzicale. Tribunalul a infirmat analiza Comisiei pentru lipsa probelor, cu atât mai mult cu cât limitarea teritorială a licențelor se putea explica prin necesitatea de a combate eficient utilizarea neautorizată a operelor muzicale.

CISAC/Comisia, T-442/08, 12 aprilie 2013

 

În anul 2011, Comisia a considerat că concentrarea prevăzută de Microsoft pentru a prelua controlul asupra Skype era compatibilă cu dreptul Uniunii. Doi concurenți ai Skype au sesizat Tribunalul, invocând efectele anticoncurențiale cauzate de fuziunea preconizată. Tribunalul a confirmat însă decizia Comisiei. El a considerat că fuziunea nu restrângea concurența nici pe piața comunicațiilor prin internet pentru publicul larg, nici pe cea a comunicațiilor prin internet pentru întreprinderi.

Cisco Systems și Messagenet/Comisia, T-79/12, 11 decembrie 2013

 

Ajutoare de stat

În Austria, toți consumatorii de energie electrică suportă costurile efectuate de stat pentru a încuraja producerea de energie electrică ecologică. În anul 2008, statul austriac a intenționat să plafoneze suportarea acestor costuri pentru întreprinderile mari consumatoare de energie. Comisia a apreciat totuși că această plafonare constituia un ajutor de stat incompatibil cu dreptul Uniunii. Tribunalul i‑a dat dreptate, considerând că o astfel de plafonare constituia o formă de exceptare de o taxă parafiscală, avantajând anumite întreprinderi în detrimentul altora, fără ca această diferență de tratament să fie justificată în raport cu obiectivul vizat. Pe de altă parte, acest ajutor nu era compatibil cu orientările privind ajutorul de stat pentru protecția mediului.

Austria/Comisia, T-251/11, 11 decembrie 2014

 

ING este o instituție financiară olandeză care furnizează servicii bancare. În contextul crizei financiare, Țările de Jos au furnizat un ajutor, sub forma unui aport în capital ale cărui condiții de rambursare s‑au modificat de-a lungul timpului. Comisia a considerat că aceste noi condiții au determinat un ajutor de stat suplimentar de 2 miliarde de euro. Tribunalul a apreciat însă că nu se putea constata existența unui ajutor de stat, întrucât Comisia nu examinase dacă un investitor privat aflat în aceeași situație ca statul olandez ar fi refuzat să acorde o astfel de modificare a condițiilor de rambursare și, așadar, un astfel de avantaj suplimentar.

Țările de Jos/Comisia, T-29/10, T-33/10, 2 martie 2012

 

Confruntată cu dificultăți financiare serioase, compania aeriană italiană Alitalia a obținut, în anul 2008, un împrumut de 300 milioane de euro din partea statului italian, acesta din urmă decizând, pe de altă parte, să își vândă participația la capitalul acestei companii. Comisia a calificat drept ilegal împrumutul acordat Alitalia (întrucât un investitor privat aflat în aceeași situație nu l‑ar fi acordat), dar a autorizat vânzarea activelor, cu condiția ca această vânzare să se efectueze la prețul pieței. Considerând că Alitalia beneficiase de ajutoare de stat incompatibile cu dreptul Uniunii, Ryanair a sesizat Tribunalul care a confirmat analiza Comisiei cu privire la toate aspectele.

Ryanair/Comisia, T-123/09, 28 martie 2012

 

Agricultură

În anul 2011, Comisia a instituit obligativitatea etichetării citricelor care fac obiectul unei tratări cu conservanți sau cu alte substanțe chimice ulterior recoltării. Spania a solicitat Tribunalului să anuleze această obligație, pentru motivul că ea nu îi afecta decât pe producătorii de citrice – iar nu producătorii altor fructe tratate ulterior recoltării –, fiind astfel discriminatorie. Tribunalul a considerat totuși că, spre deosebire de alte fructe (banane, pepeni verzi și galbeni), coaja citricelor poate avea o utilizare culinară, astfel încât obligația de etichetare asigură, fără discriminare, un nivel uniform și ridicat de protecție a consumatorilor.

Spania/Comisia, T-481/11, 13 noiembrie 2014

 

Sănătate publică

Orphacol este un medicament destinat să trateze afecțiuni hepatice foarte rare, dar grave, care pot determina decesul sugarilor. În anul 2009, laboratoarele franceze CTRS au solicitat Comisiei o autorizație de introducere pe piață a acestui medicament, ceea ce Comisia a refuzat întrucât CTRS nu a furnizat rezultatele unor studii clinice. Tribunalul a anulat această decizie, considerând că CTRS, în conformitate cu dispozițiile aplicabile, nu era obligat să furnizeze asemenea rezultate, dat fiind că substanțele active ale acestui medicament aveau o utilizare medicală bine stabilită de cel puțin 10 ani în Uniune.

Laboratoires CTRS/Comisia, T-301/12, 4 iulie 2013

 

Relațiile externe ale Uniunii Europene

Măsurile restrictive sau „sancțiunile” constituie un instrument esențial al politicii externe prin care Uniunea urmărește să suscite o schimbare a unei politici sau a unei conduite din partea unei țări. Ele se pot concretiza în embargouri asupra armelor, în înghețarea fondurilor, în interdicții de intrare și de tranzit pe teritoriul Uniunii, în interdicții de import și de export etc. Măsurile respective pot viza guverne, societăți, persoane fizice, precum și grupuri sau organizații (precum grupări teroriste, de exemplu).

În afară de organizațiile teroriste precum Al-Qaida, aproximativ 30 de țări au făcut deja obiectul unor sancțiuni din partea Consiliului Uniunii, printre care Afganistan, Belarus, Coasta de Fildeș, Egipt, Iran, Libia, Rusia, Siria, Tunisia, Ucraina sau Zimbabwe.

 

Consiliul a dispus înghețarea fondurilor domnului Eyad Makhlouf (văr al lui Bachar Al Assad) pentru motivul că era fratele lui Rami Makhlouf (unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri sirieni) și un ofițer al serviciilor de informații implicat în represiunea populației civile siriene. Tribunalul a confirmat înghețarea fondurilor, considerând că domnul Makhlouf nu furnizase elemente de probă care să-i permită să infirme că oferea sprijin regimului sirian. În plus, dreptul la apărare al domnului Makhlouf nu a fost încălcat, întrucât a avut posibilitatea de a se apăra în mod eficient împotriva Consiliului.

Makhlouf/Consiliul, T-383/11, 13 septembrie 2013

 

În anul 2010, societatea iraniană Fulmen și directorul acesteia au făcut obiectul unei înghețări a fondurilor ca urmare a faptului că erau implicați, în opinia Consiliului, în instalarea de echipamente electrice într-un sit secret care servea programului nuclear iranian. Tribunalul a anulat însă această înghețare a fondurilor: el a considerat că Consiliul s-a întemeiat pe simple afirmații nesusținute și că nu probase o intervenție a Fulmen și a directorului său în situl în discuție. Tribunalul a apreciat că Consiliul era obligat să prezinte astfel de probe.

Fulmen și Fereydoun Mahmoudian/Consiliul, T-439/10 și T440/10, 21 martie 2012

 

Politica economică

„Contrapărțile centrale” sunt organisme financiare care asigură compensarea anumitor tranzacții prin gestionarea riscului de credit al părților. În anul 2011, BCE a impus contrapărților centrale care operează în euro să fie localizate într‑o țară din zona euro. Regatul Unit, care nu face parte din această zonă, a solicitat anularea acestei obligații, în măsura în care penalizează contrapărțile centrale britanice. Tribunalul i‑a dat dreptate, considerând că BCE nu era competentă să impună o astfel de cerință de localizare.

Regatul Unit/BCE, T-496/11, 4 martie 2015

 

Accesul la documente

În anul 2009, eurodeputatul olandez Sophie Int’ Veld a solicitat Consiliului accesul la un aviz al Serviciului său juridic cu privire la începerea negocierilor dintre Uniune și SUA legate de viitorul acord SWIFT (acord de autorizare a autorităților americane de a avea acces la datele bancare europene în scopul combaterii terorismului). Consiliul a refuzat accesul la integralitatea acestui aviz. Tribunalul a anulat parțial acest refuz (și anume tot ceea ce nu privea conținutul specific al acordului și directivele de negociere): Tribunalul a considerat că Consiliul – verificând dacă divulgarea elementelor în cauză putea fi justificată de un interes public superior ­– nu demonstrase, prin elemente concrete, existența unui risc de atingere adusă protecției avizelor juridice și nici nu a ținut seama de faptul că avizul în cauză privea domeniul specific al protecției datelor personale.

In’t Veld/Consiliul, T-529/09, 4 mai 2012

 

up

.