Discriminări pe motive de vârstă

Principiul nediscriminării pe motive de vârstă se aplică în principal în domeniul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă, atât la nivelul recrutării, cât și al exercitării activității sau al dreptului la pensie.

Începând cu anul 2010, Curtea a statuat în mai multe rânduri că nu este posibil în general să se stabilească o limită de vârstă pentru recrutarea în anumite profesii. Situația poate fi diferită atunci când faptul de a dispune de capacități fizice deosebite este esențial și determinant pentru exercitarea unei profesii (precum în special pompierii care participă în mod direct la combaterea incendiilor sau agenții de poliție care ocupă funcții ce necesită utilizarea forței fizice) (Hotărârea din 12 ianuarie 2010, Wolf, C-229/08, Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C-416/13, și Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Salaberria Sorondo, C-258/15).

În schimb, Curtea a recunoscut că pensionarea obligatorie la vârsta de 65 de ani poate fi admisibilă atunci când urmărește să distribuie mai bine accesul la locurile de muncă între generații și în special să elimine șomajul, iar persoanele în cauză beneficiază de o pensie pentru limită de vârstă adecvată (Hotărârea din 16 octombrie 2007, Palacios de la Villa, C-411/05). Pe aceeași linie, Curtea a considerat că limita de vârstă de 65 de ani prevăzută de dreptul Uniunii pentru piloții din transportul aerian comercial de pasageri, de marfă sau de poștă este validă. Ea este justificată de scopul asigurării siguranței aviației civile (Hotărârea din 5 iulie 2017, Fries, C-190/16). Cu toate acestea, Curtea a decis că interdicția totală aplicată piloților de linie de a-și exercita activitatea după vârsta de 60 de ani constituie o discriminare pe motive de vârstă, deoarece o astfel de interdicție depășește ceea ce este necesar pentru a asigura protecția siguranței aeriene (Hotărârea din 13 septembrie 2011, Prigge și alții, C-447/09).

Pe de altă parte, Curtea a decis că obiectivul de a favoriza inserția profesională  a lucrătorilor în vârstă aflați în șomaj nu justifică o reglementare națională care autorizează, fără restricții, încheierea de contracte de muncă pe durată determinată pentru toți lucrătorii care au împlinit vârsta de 52 de ani, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în șomaj înainte de încheierea contractului și indiferent de durata perioadei de șomaj (Hotărârea din 22 noiembrie 2005, Mangold, C-144/04).

Curtea a recunoscut de asemenea existența unei discriminări atunci când un lucrător este privat de o indemnizație de concediere pentru motivul că poate beneficia de o pensie pentru limită de vârstă (Hotărârea din 12 octombrie 2010, Andersen, C-499/08).

În sfârșit, Curtea a subliniat că o instanța națională trebuie să asigure, chiar și într-un litigiu între particulari, respectarea principiului nediscriminării pe motive de vârstă, lăsând neaplicată, dacă este necesar, orice dispoziție contrară a reglementării naționale (Hotărârea din 19 aprilie 2016, Dansk Industri, C-441/14).