Discriminări pe motive de sex

Principiul egalității de tratament între bărbați și femei a dat ocazia Curții să dezvolte o jurisprudență bogată.

Discriminarea femeilor la locul de muncă: principii generale

Începând cu anul 1976, Curtea a statuat că principiul egalității de remunerare între bărbați și femei prevăzut în dreptul Uniunii are efect direct, astfel încât este posibil să fie invocat direct față de angajator (Hotărârea din 8 aprilie 1976, Defrenne, 43/75).

Curtea a constatat că excluderea angajaților pe fracțiune de normă de la regimul de pensii ocupaționale poate constitui o discriminare indirectă a femeilor dacă această excludere afectează un număr mult mai mare de femei decât de bărbați și dacă, prin urmare, nu poate fi justificată în mod obiectiv de factori independenți de orice discriminare pe motive de sex (Hotărârea din 13 mai 1986, Bilka, 170/84).

În sfârșit, Curtea a admis posibilitatea de a promova cu prioritate candidații (femei), cu calificări egale, în sectoarele de activitate ale serviciului public în care femeile sunt mai puțin numeroase decât bărbații la nivelul postului avut în vedere („discriminare pozitivă”), din moment ce avantajul nu este automat, iar candidaților (bărbați) li se garantează o examinare fără excluderea a priori a candidaturii lor (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Marschall, C-409/95).

Discriminarea femeilor la locul de muncă: salariatele însărcinate

În anul 1990, Curtea a statuat că atât refuzul de a angaja o femeie din cauza faptului că era însărcinată, cât și concedierea unei salariate pentru același motiv constituie o discriminare directă pe motive de sex (Hotărârile din 8 noiembrie 1990, Dekker, C-177/88, și Handels- og Kontorfunktionaerernes Forbund, C-179/88). Curtea a precizat ulterior că interdicția de a concedia o salariată din cauza sarcinii acesteia se aplică indiferent de aspectul dacă contractul de muncă a fost încheiat pe durată determinată sau nedeterminată. Pe aceeași linie, Curtea a stabilit că neprelungirea unui contract pe durată determinată este discriminatorie dacă este motivată de sarcina salariatei (Hotărârile din 4 octombrie 2001, Jiménez Melgar, C-438/99, și Tele Danmark A/S, C-109/00). Curtea a decis de asemenea că concedierea unei femei în cursul sarcinii acesteia pentru absențe cauzate de o boală legată de sarcină este o discriminare interzisă bazată pe sex (Hotărârea din 30 iunie 1998, Brown, C-394/96). În plus, Curtea a precizat că concedierea unei femei din cauza sarcinii acesteia și/sau a nașterii unui copil rămâne nelegală chiar dacă a fost notificată după întoarcerea ei din concediu de maternitate (Hotărârea din 11 octombrie 2007, Paquay, C-460/06).

Pe de altă parte, Curtea a decis că concedierea unei salariate care se află într-un stadiu avansat al unui tratament de fecundare in vitro și care este absentă temporar din acest motiv constituie o discriminare directă pe motive de sex, dat fiind că un astfel de tratament nu privește decât femeile (Hotărârea din 26 februarie 2008, Mayr, C-506/06).

Alte exemple de discriminare pe motive de sex: asigurările și forțele armate

Curtea a apreciat, în anul 2011, că luarea în considerare a sexului persoanei asigurate ca factor de risc în contractele de asigurări constituie o discriminare. Acesta este motivul pentru care, din 21 decembrie 2012, în Uniune se aplică prime și prestații fără deosebire de sexul persoanei asigurate (Hotărârea din 1 martie 2011, Association belge des consommateurs Test-Achats și alții, C-236/09).

Curtea a precizat, în anul 1999, că organizarea și gestionarea forțelor armate trebuie să respecte principiul egalității de tratament între bărbați și femei, chiar dacă accesul la anumite unități poate fi rezervat exclusiv bărbaților ca urmare a condițiilor specifice de intervenție a acestor unități (comando de asalt, de exemplu) (Hotărârea din 26 octombrie 1999, Sirdar, C-273/97). În orice caz, femeile nu pot fi excluse în totalitate din posturile militare care presupun utilizarea armelor (Hotărârea din 11 ianuarie 2000, Kreil, C-285/98).

Discriminare pe motive de schimbare a identității sexuale

În anul 1996, Curtea a decis că concedierea motivată de schimbarea de gen  a unei persoane sau de intenția unei persoane de a-și schimba genul constituie o discriminare, această persoană fiind supusă unui tratament defavorabil în raport cu persoanele care au genul de care se considera că aparțin înainte de operație (Hotărârea din 30 aprilie 1996, P./S., C-13/94).

În anul 2004, Curtea a statuat că o reglementare națională care, prin faptul că nu recunoaște noua identitate sexuală a transsexualilor, le interzice să se căsătorească este contrară dreptului Uniunii dacă are drept consecință privarea acestora de beneficiul unei pensii de soț supraviețuitor (Hotărârea din 7 ianuarie 2004, K.B., C-117/01). Continuând în aceeași direcție, Curtea a decis în anul 2018 că o persoană care și-a schimbat genul nu poate fi constrânsă să își anuleze căsătoria încheiată anterior acestei schimbări pentru a putea beneficia de o pensie pentru limită de vârstă la vârsta prevăzută pentru persoanele care au genul pe care l-a dobândit (Hotărârea din 26 iunie 2018, MB, C-451/16).